Emo: generatia copiilor deprimati

Ii intalniti peste tot, pe strada, la metrou sau adunati in grupulete la Teatrul National ori prin Piata Romana din Bucuresti au piercinguri in buza si spranceana, se imbraca in negru cu dungi si patratele, au frizuri ciudate care, de obicei, le acopera o jumatate din fata, poarta podoabe sub forma de schelete si zeci de bratari.

Ei fac parte din noul val de adolescenti. Nu ii uneste doar stilul vestimentar, ci si muzica pe care o asculta, dar, mai ales, atitudinea fata de viata: sunt retrasi, depresivi, melancolici, antisociali si se cresteaza cu lama pe corp, iar unii dintre ei ajung chiar sa se sinucida.

Ei sunt copiii emo, iar curentul, care a patruns si la noi in tara de cativa ani, aduna din ce in ce mai multi adepti din randul celor aflati la o varsta dificila.

„Inseamna sa fii rupt de lume si mai tot timpul trist”

Se spune ca adolescentii adopta curentul emo in urma unei drame, o despartire de persoana iubita, moartea cuiva drag sau dupa o mare depresie. In cele mai multe cazuri insa, isi insusesc acest mod de viata pentru ca il observa la prieteni sau la cei din jur si simt ca ii reprezinta.

Vor sa fie emo si atunci incepe marea lor transformare. Pentru Alex Aconstantinesei asa a fost. „Aveam 17 ani cand am aflat despre asta de la un prieten. Am considerat ca ma reprezinta si am devenit emo.”

A inceput sa imbrace bluze in dungi sau in patratele, blugi stramti, negri, si-a facut doua pierce-uri specifice emo, in partea de jos a buzei inferioare, si s-a tuns, lasandu-si suvite de par care aproape ii acopera ochii.

Acestea sunt insa aspecte superficiale, pentru ca transformarea lui Alex a fost una interioara. „De fapt, emo inseamna sa fii rupt de lume si mai tot timpul trist”, marturiseste baiatul. „Inseamna sa fii interiorizat, sa tii tot timpul in tine ce ai pe suflet. Eu cel putin asa sunt, nu m-am straduit sa devin”.