miercuri, 14 iulie 2010

Spania a castigat Cupa Mondiala. A invins pe Olanda cu 1-0, vezi rezumatul video:


Spania e noua campioana mondiala, iar Iniesta eroul ibericilor. El a marcat golul victoriei in minutul 116, gol care aduce prima Cupa Mondiala spaniolilor. Mai jos puteti vedea rezumatul video a finalei.



Spania s-a calificat în premieră în finala unui Campionat Mondial, după ce a învins Germania cu 1-0, în cea de-a doua semifinală de la CM 2010. În finala, Spania va întâlni Olanda. Indiferent cine se va impune, va cuceri trofeul în premieră, şi tot în premieră o naţiune europeană va câştiga titlul pe un alt continent.




Spania a castigat titlul european in 2008 si daca obtine si titlul mondial se poate alatura Germaniei (Euro-1972, CM-1974) si Frantei (CM-1998, Euro-2000), singurele echipe nationale care au realizat o astfel de performanta.




Olanda s-a calificat in finala dupa un parcurs perfect, batavii reusind sa invinga in toate cele 6 dispute de la acest campionat: 2-0 impotriva Danemarcei, 1-0 impotriva Japoniei, 2-1 impotriva Camerunului in grupa, 2-1 impotriva Slovaciei in optimile de finala, 2-1 impotriva Braziliei in sferturile de finala si 3-2 impotriva Uruguay-ului in semifinale.




Wesley Sneijder poate fi singurul jucator din lume care castiga intr-un singur sezon Liga Campionilor, campionatul, Cupa si Campionatul Mondial.




Ajunsa in Africa de Sud ca principala favorita la castigarea titlului de campioana, Spania a inceput mai greu acest Mondial. A fost invinsa de Elvetia chiar la meciul ei de debut (scor 0-1) insa actuala campioana europeana si-a revenit triumfand in toate celelalte cinci intalniri: 2-0 impotriva Hondurasului, 2-1 impotriva selectionatei statului Chile, 1-0 impotriva Portugaliei in optimile de finala, 1-0 impotriva Paraguay-ului in sferturile de finala si 1-0 impotriva Germaniei intr-o reeditare a finalei ultimului Campionat European.





marți, 13 iulie 2010

Noaptea Cavalerilor la Medias











Duminică, 11 iulie 2010

Noaptea Cavalerilor 2010



Asociaţia „Ordinul Cavalerilor de Mediaş” organizează în zilele de 17 – 18 iulie 2010, a treia „Noapte a Cavalerilor” în Parcul Hanului Greweln. Sunt invitate cinci ordine cavalereşti, respectiv Cavalerii Cetăţilor Bârsei şi Străjerii Coroanei din Braşov, Gladius Dei din Sibiu, Ordinul Cavalerilor de Hunedoara din Hunedoara şi Ordinul Cavalerilor Lup din Târgu Mureş.



Elementele noi ale acestui eveniment, ajuns la a III-a ediţie, sunt Răpirea Domniţelor în drumul lor spre Tabăra Medievală, expoziţia cu vânzare de suveniruri special create de către Ordinul Cavalerilor de Mediaş şi un spaţiu amenajat pentru copii, unde se vor realiza mici ateliere care îi vor familiariza cu societatea medievală.




În programul „Nopţii Cavalerilor” sunt cuprinse scenete cu caracter medieval, expoziţie de arme şi costume medievale, turniruri, jocuri de castel, prezentări de arme folosite în Evul Mediu, cântece specifice epocii, dansuri medievale, jonglerii cu focul, spectacol interactiv cu publicul.



„ Aşa cum promis anul trecut, cu sprijinul Societăţii Romgaz SA şi a altor parteneri am reuşit să invităm în acest an cinci ordine cavalereşti şi să organizăm acest eveniment pentru iubitorii artei medievale. Este o mare bucurie să aducem elemente noi pentru această „Noapte a Cavalerilor”, pregătind mult mai multe surprize decât cele menţionate”, comunică Marea Doamnă de Transilvania, Daniela Lupu.

luni, 5 iulie 2010

Sfarsitul lumii vine in 2012


Civilizatia strabuna Maya a prezis ca in anul 2012, se va produce un cataclism la nivel mondial, prin trecerea la o noua epoca spirituala, plina de schimbari pentru omenire




Potrivit calendarelor marii civilizatii meso-americane, recunoscute ca fiind cele mai precise de pe Terra, de sfarsitul lumii nu ne mai despart decat patru ani. Formidabili observatori in stele, mayasii au descoperit in urma cu 3.000 de ani oscilatia axei terestre care, cu cicluri de 26.000 de ani, schimba continuu pozitia aparenta a astrelor. In prezent, ne apropiem de finalul unui asemenea mare ciclu, care, in conceptia mayasa, coincide cu sfarsitul lumii, prezis pentru decembrie 2012, dupa cum informeaza Ziua.Profetia maya privind anul 2012 este dintotdeauna un best-seller in cultura New Age.



Pentru civilizatia Maya, anul 2012 va marca trecerea la o epoca mai spiritula, intr-un domeniu al unui nou element pe care l-am putea traduce prin "eter'". Interpretarile privind felul in care va arata acest sfarsit difera, insa multi considera ca fi o trecere traumatizanta si ca nu este exclus sa implice sfarsitul intregii umanitati. Nimic nou, numai ca un om de stiinta american, Lawrence E. Joseph, deosebit de pragmatic fiindca este si un intreprinzator de succes, a verificat aceasta teorie cu metota galileiana si si-a prezentat descoperirile in cartea intitulata "Apocalipsa 2012. O ancheta stiintifica cu privire la sfarsitul civilizatiei", recent tradusa in Italia si aparuta la editura Corbaccio.




Cercetatorul american nu exclude, insa, nici o alta interpretare a profetiei maya: 2012 ar putea insemna si intrarea intr-o noua era de constiinta mai ridicata, dar bazata pe stiinta. Iar cercetarea lui Joseph se incheie cu o alta intalnire: inceputul experimentului LISA (The Laser Interferometer Space Antenna), una dintre cele mai cutezatoare tentative de descoperire a legilor Universului. Prin experimentul LISA, NASA isi propune sa capteze, in sfarsit, misterioasele unde gravitationale cu ajutorul unei "triangulatii de sateliti". Primii vor fi lansati in 2012.




The Guardian publica un infiorator raport al Pentagonului care vorbeste despre anul 2012, asociindu-l cu sfarsitul lumii, cand intreaga omenire va ajunge la in moment de cumpana. D-ale vietii, anticipeaza conform datelor cercetatorilor ca timpul va ajunge la zero, clima se va schimba dramatic, iar ADN-ul uman va fi reprogramat. Pamantul va suferi din cauza schimbarilor bruste de clima si milioane de oameni vor muri de foame si razboaie.



Pe masura ce ne apropiem de anul 2012, vor avea loc mai multe schimbari la nivelul planetei, care vor provoca modificari radicale si bruste de clima si vor duce la anarhie, se arata intr-un raport al Pentagonului. Teoria este sustinuta de mayasi, care prevad ca „sfarsitul timpului“ va avea loc pe 21 decembrie 2012. Calendarul Maya se incheie brusc la aceasta data, cu toate ca, in trecut, mayasii, care erau foarte avansati in astronomie, calculasera date cosmice pana la milioane de ani.




Previziunile sunt sumbre pentru perioada premergatoare anului 2012. Dupa 2010, Europa va suporta o schimbare radicala de clima si se estimeaza ca milioane de oameni vor muri din cauza foametei si a razboiului. La nivel planetar, avem de-a face cu o inversiune a polilor magnetici, fenomen care se petrece o data la 13.000 de ani, deci de doua ori intr-un mare ciclu cosmic de 26.000 de ani. De asemenea, asistam la o crestere a rezonantei magnetice a Pamantului, care a inceput din 1980. Prin urmare, in anul 2012, timpul va atinge valoarea zero. In prezent, ziua are de fapt doar 16 ore, in loc de 24, din cauza faptului ca rezonanta are 12 cicli pe secunda, fata de 7,83 cicli pe secunda.




Tot in 2012, planul sistemului nostru solar se va alinia peste planul Galaxiei, Calea Lactee.Potrivit mayasilor, anul 2012 nu va fi sfarsitul lumii, ci momentul cand adevarul ne va fi revelat. Toate aceste schimbari dramatice vor avea efecte serioase si asupra ADN-ului uman, care va fi suferit o reprogramare si va fi imbunatatit, avand 12 spirale in loc de doua. Oamenii vor depasi tehnologia, asa cum e cunoscuta azi si va avea loc o trecere rapida prin dimensiunea a patra si intrarea in cea de-a cincea.




Ultimul raport ONU considera ca niciodata omenirea n-a avut de infruntat un pericol atat de grav. Potrivit Adevarul, raportul analizeaza situatia in care se afla populatia a 177 de tari. Noul acord urmeaza sa intre in vigoare chiar incepand cu anul 2012, atunci cand Protocolul de la Kyoto va lua sfarsit. Raportul PNUD propune "o abordare in paralel" a problematicii incalzirii globale: pe de o parte, reducerea emisiilor de gaze, iar, pe de alta parte, cooperarea internationala in ceea ce priveste adaptarea la schimbarile de tot felul prin care trece omenirea acum.




Grupuri de cercetatori efectueaza in secret serii intregi de experimente legate de viitor si de studiul Timpului, un astfel de experiment recent fiind Proiectul Montauk . Putini au vorbit despre el, dar cei care au facut-o au spus ca “n-au vazut nimic dincolo de decembrie 2012″. Religiile exploateaza in mod copios toate aceste informatii si semnale, de pe acum filosofii crestini numind anul esoteric 2012 “Revenirea la Glorie”.Din motive cu totul deosebite, foarte multi oameni si-au dat seama de accelerarea timpului si se plang ca ziua nu le mai ajunge sa faca tot ce au de facut. Poate ca aceste interpretari explica intreaga nebunie accelerata in care se desfasoara actualele relatii internationale, goana dupa energie, cu tot cortegiul de razboaie, tranzienta accelerata a relatiilor dintre oameni, cresterea deliranta a consumismului si excesul fara precedent al productiei de “obiecte non-necesare vietii decente”, cum le numesc recentele analize ale ONU.




Diverse religii si credinte “asteapta” Sfarsitul Lumii la date antecalculate cu mari perioade de timp inainte. Iata cateva dintre ele:Sfarsitul calendarului maya actual - 21 decembrie 2012Alinierea generala planetara - 8 septembrie 2040Sfarsitul, dupa calendarul musulman - 2076Sfarsitul, dupa calendarul evreiesc - 2240Cu toate ca nu au trecut testul anului 2000, teoriile sfarsitului lumii cunosc acum un reviriment legat de anul 2012. Se pare ca tot mai multe argumente converg spre concluzia ca in acel an ceva cu totul surprinzator si inimaginabil se va petrece cu planeta noastra si implicit cu noi, locuitorii ei. Inainte de a accepta sau respinge aceste argumente, e bine sa le cunoastem. Si bineinteles, sa ne intrebam: suntem oare pregatiti pentru anul 2012?

joi, 1 iulie 2010

O poveste adevarata



Prietenia



Ma numesc Alexandra si am 14 ani, iar in cartierul unde stau sunt multe fete dar nu toate sunt niste prietene bune. Ma-m gandit sa scriu aceasta poveste sa vedeti si voi cum este o prietenie adevarata. Prietenia este aceea cand spui tot adevarul prietenei tale. Aceaste prietene despre care vreau sa va spun se numesc Diana si Izabella si ele imi sunt niste prietene foarte bune , iar eu cand am nevoie de ceva ele intotdeauna vin sa ma ajute, sa ma consoleze, sa ma linisteasca, sa imi spuna ce este bine pentru mine si sa nu mai iau totul in seama. Aceste fete sunt chiar prietene adevarate, iar ele cand au nevoie de ceva eu intotdeauna incerc sa le linistesc. Stiti cum vine proverbul acela "Prietenul la nevoie se cunoaste". Cand ne certam nu mai vorbim una cu alta dar aceasta cearta nu poate dura mult pentru ca nu putem sta una fara alta. Aceasta poveste a fost una pe care am traito eu si o traiesc si in ziua de azi.

miercuri, 30 iunie 2010

Socant! Un preot din Medias si-a ucis ambii copii chiar in biserica


Cei doi baieti, de 7 si 5 ani, erau singurul motiv pentru care mama lor, o femeie de 35 de ani, gasea putere sa lupte cu boala incurabila care o macina. Lovit de ganduri negre si framantat de neputinta de a-si ajuta sotia, preotul avusese o cadere psihica in urma cu putin timp, spun apropiatii.

A cerut ajutor medicilor psihiatri insa, chiar si asa, n-a avut puterea sa reziste in fata necazurilor.

Sambata seara, preotul i-a spus sotiei ca pleaca la cumparaturi cu cei doi baieti. A fost ultima data cand s-au vazut in viata. Peste cateva ore, alarmata ca nu s-a intors si nici nu raspunde la telefon, femeia l-a rugat pe cantor sa vada daca nu este la biserica. Omul a gasit lacasul plin de sange si pe cei doi copii ucisi.

Medicii nu i-au mai putut readuce la viata pe copii. Locul lor a fost luat de criminalisti.

Cei care l-au cunoscut pe preot spun ca era un om extraordinar, care isi iubea enorm sotia si copiii. Poate de aceea, gandul ca boala nemiloasa ii va rapi partenera l-a adus in pragul nebuniei, plang apropiatii.

Mai marii preotului sunt si ei consternati. Si simt nevoia sa traga un semnal de alarma, spunand ca medicii trebuie sa le acorde intreaga atentie celor care au probleme si sa-i trateze cu responsabilitate.

Confesiunea unitariana a aparut ca varianta radicala a protestantismului. La noi in tara are 70.000 de adepti. Anchetatorii cred ca preotul unitarian, in varsta de 35 de ani, isi planificase si crima si sinuciderea.

In vreme ce sotia preotului, in stare de soc, primea ingrijiri medicale, politistii au fost anuntati ca barbatul care-si asasinase copiii a fost gasit fara viata langa linia ferata.

Procurorii se pregatesc sa inchida acest dosar, iar sotia preotului a parasit orasul parca blestemat. S-a dus la Targu Mures unde locuiesc parintii ei. Spune ca nu se va mai intoarce la Medias niciodata si ca tot in Mures vrea sa-i fie inmormantati sotul si copiii, ca sa-i poata plange.

luni, 21 iunie 2010

Prietenia


Un gand… Un vis... O dorinta… Tristete… Bucurie… Fiecare dintre noi le simte, le traieste si doreste, la un moment dat, sa le impartaseasca. Vrem sa iubim, sa fim iubiti. Si totusi, parca exista ceva mai profund, ceva mai trainic, ceva ce ne da cu adevarat putere, ceva ce nu ne lasa sa ne descurajam, ceva ce ne da, pana la urma, aripi sa visam din nou. Sa fie acest lucru prietenia? Pentru fiecare dintre noi, prietenia inseamna ceva, fiecare ii da valente diferite. Si totusi, pentru cei mai multi, prietenia inseamna, de cele mai multe ori, TOTUL. Prietenia? Un cuvant ce greu poate fi explicat in cuvinte. Prietenia… exprimarea sincera si fara rezerve a gandurilor si simturilor tale in fata unei alte fapturi omenesti, sinceritate totala si dezinteresata in viata launtrica cea mai intima, ca o incercare de retraire in profunda simpatie a unei alte fiinte omenesti. Prietenia face sa nasca, hraneste si intretine cele mai frumoase sentimente de generozitate de care e capabila o inima omeneasca. Prietenie este cand persoana care ti-e alaturi accepta sa fie "acolo" pentru tine si la bine si la rau.




Prietenul adevarat e cel caruia ii place sa te vada: care este dispus sa-ti ierte slabiciunile si sa le ascunda de ochii altora, te trateaza cu menajamente cand esti absent, si cu franchete cand esti prezent. Prietenia adevarata si sincera presupune ca cineva sa ia parte la soarta celuilalt cu caldura, in mod curat obiectiv si fara nici un interes, si aceasta presupune o identificare desavarsita intre cei doi prieteni. Prietenia presupune cel putin doua suflete. O prietenie adevarata trece de interesul material. Prietenul este acela care gandeste pentru tine ca pentru el insusi si care este capabil sa te ajute sa intelegi ca uneori gresesti pentru ca prietenul care esti tu sa se schimbe. O prietenie adevarata este un cerc. Un cerc in care cei doi prieteni se ajuta in viata... sa se rostogoleasca. Cand esti singur, fara prieteni nu poti decat sa mergi...ca barca pe uscat...



Fara sa ne dam seama, de multe ori uitam ca langa noi exista o persoana careia am putea sa-i impartasim gandurile noastre, o persoana dispusa sa se bucure alaturi de noi sau sa ne consoleze atunci cand suntem tristi. De asemenea, de multe ori uitam ca si noi, la randul nostru, reprezentam pentru cineva acelasi lucru. Uitam ca avem prieteni, uitam ca suntem prieteni. Ne cufundam in propriile ganduri… Si totusi… Atunci cand ne reamintim ca nu suntem singuri, problemelor ce pareau de nerezolvat li se contureaza o rezolvare, sentimentelor ce pareau sufocante li se gaseste alinare pentru simplul fapt ca ne dam seama ca avem pe cineva langa noi. Cineva spunea ca prietenii reperezinta “a doua familie”, familie in care dragostea este neconditionata, bucuriile se impartasesc, iar necazurile se injumatatesc intre prieteni pentru a putea fi suportate mai usor. Una din cele mai mari bucurii ale acestei vieti este prietenia si una din bucuriile prieteniei este de a avea cui incredinta o taina. Prietenia este poate faptul esential al vietii. Un gand impartasit… un vis implinit… o dorinta traita… tristete alinata… speranta…Prietenia.



"Prietenii adevarati nu vor nimic de la tine, in afara faptului ca vor sa fie langa tine, sa se simta bine in prezenta ta."

Justin Bieber


Justin Drew Bieber (n. 1 martie 1994) este un cântăreţ pop/R&B de origine canadiană. Şi-a început cariera profesională pe YouTube, unde a fost descoperit de Scooter Braun, care ulterior i-a devenit manager. Braun a aranjat ca Justin să-l întâlnească pe Usher la Atlanta, Georgia, ceea ce a rezultat în semnarea unui contract cu casa de discuri Island Records. Prima parte a albumului sau 'My World a debutat pe locul 6 în U.S Billboard Hot 200 şi pe locul 1 în Canadian Albums Chart. În mai puţin de o lună de la lansare, albumul a fost certificat cu platină în Canada şi în mai puţin de două luni de la lansare, a fost certificat cu platină în SUA.



Bieber este singurul artist care are toate cântecele de pe un album în topul U.S Hot 100. Bieber a fost numit cel mai mare star din 2009 de J-14, noul-venit al anului de MuchMusic, a fost listat de Celebuzz în topul 10 al vedetelor de pe Youtube şi a fost votat pe locul 5 în topul celor mai bune exemple ale anului 2009 de AOL's JSYK. Noul sau single "baby" alaturi de Ludacris reprezinta cel mai mare hit al sau, plasându-se pe locul 5 in SUA şi pe locul 3 in Canada. Cântecul ocupa poziţii fruntaşe şi în Noua Zeelandă, Australia şi Europa. Bieber a colaborat şi cu Sean Kingston pentru melodia "Eenie meenie". Cea de-a doua parte a albumului My World a fost lansată pe 23 martie 2010 şi a obţinut locul 1 în Billboard 200. La vârsta de 16 ani, Bieber este cel mai tânăr artist solo din istorie care are un album pe locul 1 în Billboard 200, după albumul lui Stevie Wonder din 1963.



Viaţa şi cariera


Justin Bieber avea 12 ani când a intrat într-o competiţie locală de cântat în Stratford, Ontario.



A învăţat singur să cânte la pian, tobă, chitară şi trompetă.



Carmen Villalobos, protagonista telenovelei care a captivat o lume intreaga, “Fara sani nu exista Paradis”



Cei doi faimosi actori sunt primii distribuitori de vinuri ecologice din Columbia, prin aceasta actiune ei initiaza o campanie de constientizare a oamenilor cu privire la sustinerea si protejarea planetei. Celebrii actori, care vor sarbatori in curand doi ani de logodna au argumentat intr-un interviu ce anume i-a determinat sa intre in afaceri: „Actoria este o meserie minunata, dar in acelasi timp poate fi si nesigura, de aceea ne-am hotarat sa ne asiguram viitorul investind in diferite activitati”.



Logodnicul frumoasei actrite este cel care are viziuni antreprenoriale: la cei 28 ani ai sai, este proprietarul unui club de lux din Bogota si asociatul unei companii ce are in concesiune locuri de parcare.



Insa intuitia business-ului cu vinul ecologic ii apartine frumoasei actrite Carmen Villalobos, care a declarat ca a fost foarte entuziasmata mai ales datorita faptului ca vinul importat din Uruguay nu contine zahar si nici calorii.



Desi exista o zicala care spune ca nu e bine sa amesteci dragostea cu afacerile, atat Carmen, cat si logodnicul ei, Sebastian sunt foarte incantati, deoarece au posibilitatea sa petreaca mai mult timp impreuna.



La toate reuniunile cu prietenii si familia pe care le organizeaza, tinerii actori le ofera invitatilor vin ecologic rosu, alb sau rose si le garanteaza ca vor ajunge sa prefere aceasta bautura, care, dupa parerea lor: „nu provoaca dureri de cap”.

vineri, 4 iunie 2010

Katy Perry îşi face de cap alături de Kesha!


Se pare că diva Katy Perry şi noua senzaţie pop, Kesha, sunt foarte bune prietene, aşa cum reiese din aceste poze apărute pe internet, despre care lumea nu ştie nimic.




Ceea ce se poate vedea însă şi cu ochiul liber este că fetele îşi fac de cap în faţa aparatului de fotografiat şi se simt extrem de bine una în compania celeilalte:



miercuri, 2 iunie 2010

Tema Zilei: Paula Seling şi Ovi, despre succesul de la Oslo, dar şi despre planuri de viitor


Interpretare impecabilă, formă vocală de zile mari şi o piesă matură şi proaspătă au adus României locul al 3-lea la cea de-a 55-a ediţie a celui mai longeviv concurs muzical european, în ciuda votului acordat, ca şi în alţi ani pe criterii de vecinătate.




Era şi timpul, pentru că România nu a mai intrat în top 10 Eurovision din 2006.
http://www2.tvr.ro/eurovision/




miercuri, 26 mai 2010

Ultimele pregătiri înaintea semifinalei a doua - Eurovision 2010


Marti, 25 mai, la Oslo a fost zi plină. În timp ce concurentii din prima semifinală aveau ultima repetitie înaintea transmisiunii în direct, Paula Seling si Ovi au fost oaspetii unor gazde deosebite. Este vorba de cei 500 de copii de la scoala Haslum din Baerum, districtul pe teritoriul căruia se află Telenor Arena.



La initiativa primarului din Baerum, fiecare scoală din district a "aodptat" câte o tară participantă la concursul eurovision 2010. Astfel că, încă de anul trecut, copiii au început să învete cât mai multe lucruri despre tara adoptată: date geografice, repere istorice, traditii populare, etc.



Copii de la scoala Haslum s-au pregătit temeinic pentru întâlnirea cu Paula Seling si Ovi si au asteptat cu nerăbdare vizita lor, pentru a-i cunoaste si pentru a le arăta ce au învătat despre România.



Prima semifinală Eurovision - galerie media! Moldova merge mai departe!




Cele mai votate 10 cântece, care merg în finală sunt (ordine aleatorie): Bosnia & Hertegovina, Moldova, Rusia, Grecia, Portugalia, Belarus, Serbia, Belgia, Albania, Islanda!



Urmăriţi mai jos prestaţiile live ale artiştilor! (galerie media sub articol)



Potrivit voturilor dvs. pe site-ul TVR.ro, cele mai multe şanse le-au avut în această semifinală Republica Moldova, Grecia şi Islanda!


marți, 25 mai 2010

Despre poluare


Cele mai des intalnite forme de poluare sunt: poluarea apei, poluarea solului, poluarea aerului (atmosferica). Aceste elemente de baza vietii omenesti se pare ca sunt si cele mai afectate de actiunile iresponsabile ale fiintei omenesti.Solul, ca si aerul si apa este un factor de mediu cu influenta deosebita asupra sanatatii. De calitatea solului depinde formarea si protectia surselor de apa, atat a celei de suprafata cat mai ales a celei subterane.




Apa este un factor de mediu indispensabil vietii. Ea indeplineste in organism multiple functii, fara apa toate reactiile biologice devenind imposibile. Lipsa de apa sau consumul de apa poluata are multiple consecinte negative asupra omului si sanatatii sale.




Poluarea reprezinta modificarea componentelor naturale prin prezenta unor componente straine, numite poluanti, ca urmare a activitatii omului, si care provoaca prin natura lor, prin concentratia in care se gasesc si prin timpul cat actioneaza, efecte nocive asupra sanatatii, creeaza disconfort sau impiedica folosirea unor componente ale mediului esentiale vietii. (Conferinta Mondiala a O.N.U., Stockholm, 1972).




Din cuprinsul definitiei se poate constata clar ca cea mai mare responsabilitate pentru poluarea mediului o poarta omul, poluarea fiind consecinta activitatii mai ales social - economice a acestuia.



Privita istoric, poluarea mediului a aparut odata cu omul, dar s-a dezvoltat si s-a diversificat pe masura evolutiei societatii umane, ajungand astazi una dintre importantele preocupari ale specialistilor din diferite domenii ale stiintei si tehnicii, ale statelor si guvernelor, ale intregii populatii a pamantului. Aceasta, pentru ca primejdia reprezentata de poluare a crescut si creste neincetat, impunand masuri urgente pe plan national si international, in spiritul ideilor pentru combaterea poluarii.




Poluarea,printre alte clasificari, este clasificata in poluare naturala si poluare artificiala.Sursele naturale principale ale poluarii sunt eruptiile vulcanice, furtunile de praf, incendiile naturale ale padurilor si altele cum ar fi gheizerele sau descompunerea unor substante organice.




Eruptiile vulcanice care genereaza produsi gazosi, lichizi si solizi exercitand influente negative asupra puritatii atmosferice. Cenusile vulcanice, impreuna cu vaporii de apa, praful vulcanic si alte numeroase gaze, sunt suflate in atmosfera, unde formeaza nori grosi, care pot pluti pana la mari distante de locul de emitere. Timpul de ramanere in atmosfera a acestor suspensii poate ajunge chiar la 1-2 ani.




Furtunile de praf sunt si ele un important factor in poluarea aerului. Terenurile afanate din regiunile de stepa, in perioadele lipsite de precipitatii, pierd partea aeriana a vegetatiei si raman expuse actiunii de eroziune a vantului.Vanturile continue, de durata, ridica de pe sol o parte din particulele , care sunt retinute in atmosfera perioade lungi de timp. Depunerea acestor particule ca urmare a procesului de sedimentare sau a efectului de spalare exercitat de ploi, se poate produce la mari distante fata de locul de unde au fost ridicate.





miercuri, 19 mai 2010

Kiwi mai bun ca o aspirina


Kiwi te pastreaza in forma.Ai mancat vreodata agrise chinezesti? Esti sigur ca nu?Este vorba despre kiwi, fructe originare din China, descoperite de americani abia prin anii ‘60. Desi la prima vedere nu par prea apetisante, ele au un gust minunat si sunt uneori mai bune decat un medicament. In China li se spunea Yang Tao.
Misionarii care le-au adus in Noua Zeelanda, la inceputul secolului XX, le-au botezat ‘agrise chinezesti’. Prima oara cand au ajuns in Lumea noua, prin 1960, pe masa unui restaurant, i-au incantat simturile unui negustor american, care s-a gandit sa le importe. Au primit numele de kiwi, de la pasarea neo-zeelendeza cu acelasi nume, cu ale carei pene seamana.

Emo: generatia copiilor deprimati


Ii intalniti peste tot, pe strada, la metrou sau adunati in grupulete la Teatrul National ori prin Piata Romana din Bucuresti au piercinguri in buza si spranceana, se imbraca in negru cu dungi si patratele, au frizuri ciudate care, de obicei, le acopera o jumatate din fata, poarta podoabe sub forma de schelete si zeci de bratari.



Ei fac parte din noul val de adolescenti. Nu ii uneste doar stilul vestimentar, ci si muzica pe care o asculta, dar, mai ales, atitudinea fata de viata: sunt retrasi, depresivi, melancolici, antisociali si se cresteaza cu lama pe corp, iar unii dintre ei ajung chiar sa se sinucida.


Ei sunt copiii emo, iar curentul, care a patruns si la noi in tara de cativa ani, aduna din ce in ce mai multi adepti din randul celor aflati la o varsta dificila.



„Inseamna sa fii rupt de lume si mai tot timpul trist”



Se spune ca adolescentii adopta curentul emo in urma unei drame, o despartire de persoana iubita, moartea cuiva drag sau dupa o mare depresie. In cele mai multe cazuri insa, isi insusesc acest mod de viata pentru ca il observa la prieteni sau la cei din jur si simt ca ii reprezinta.



Vor sa fie emo si atunci incepe marea lor transformare. Pentru Alex Aconstantinesei asa a fost. „Aveam 17 ani cand am aflat despre asta de la un prieten. Am considerat ca ma reprezinta si am devenit emo.”



A inceput sa imbrace bluze in dungi sau in patratele, blugi stramti, negri, si-a facut doua pierce-uri specifice emo, in partea de jos a buzei inferioare, si s-a tuns, lasandu-si suvite de par care aproape ii acopera ochii.



Acestea sunt insa aspecte superficiale, pentru ca transformarea lui Alex a fost una interioara. „De fapt, emo inseamna sa fii rupt de lume si mai tot timpul trist”, marturiseste baiatul. „Inseamna sa fii interiorizat, sa tii tot timpul in tine ce ai pe suflet. Eu cel putin asa sunt, nu m-am straduit sa devin”.


Mii de români au vizitat vineri noapte muzeele din toată ţara


Codul galben de ploi şi vijelii nu i-a putut ţine pe români în case, în "Noaptea Muzeelor". Mii de români au fost în noaptea de vineri spre sâmbătă să viziteze, gratuit, muzeele din Capitală, dar şi din întreaga ţara.



Mii de români au bătut muzeele în noaptea de vineri spre sâmbătă, în cadrul celei de-a VI-a ediţii a manfiestării cultural-europene "Noaptea muzeelor". Oamenii au umplut până la refuz muzeele din Sighişoara, Alba Iulia, Braşov, Satu Mare sau Bucureşti, astfel încât în unele locuri a fost necesară oprirea accesului, pentru ca oamenii să nu se calce în picioare.În Capitală, interesul vizitatorilor a fost mare. Oamenii au stat la coadă ca să intre la cele 11 muzee deschise toată noaptea. Cel mai căutat a fost Muzeul Naţional de Artă, unde coada s-a întins pe circa 100 de metri. Şi Muzeul Hărţilor s-a bucurat de vizitatori entuziaşti.Sute de turişti aflaţi în Sighişoara au luat cu asalt Muzeul de Istorie din Cetatea Medievală, pentru a vedea arme sau ceasuri vechi.Şi muzeele braşovene i-au primit pe vizitatorii nocturni.



Muzeografii nu se aşteptau ca evenimentul cultural "Noaptea muzeelor" să fie un aşa mare succes.La Braşov, de asemenea, publicul a venit în număr foarte mare şi a trebuit oprit accesul de mai multe ori. Braşovenii i-au putut vedea şi pe cursanţii şcolii de pictură la lucru.Noaptea Muzeelor a fost un succes şi la Alba Iulia, unde copiii spun că au putut să afle istoria oraşului.La Satu Mare, punctul de atracţie al nopţii a fost Muzeul de Istorie, unde spadasinii şi-au arătat măiestria ca în vremurile de altă dată.Evenimentul a avut un mare succes, deşi s-a suprapus cu codul galben de ploi şi vijelii emis de meteorologi, care le recomandau oamenilor să rămână în case.Noaptea Muzeelor a fost iniţiată în 2005 de Ministerul Culturii din Franţa, dar este un eveniment la care participă anual mii de muzee din mai multe ţări europene.

Versuri Inna-10 minutes

10 Minutes - INNA Gen muzical:
pop , club .
Rock your body , c’mon everybody
Somebody stop me , when I dance I’m losing control
You see me yo , this is stereoI wanna hear my song one time on the radio
I’m gonna do this step by step do it anyway got to feel your loving
I’m gonna break even the law of the gravity to see you in the morning
Let me see your body move on the floor like ten minutes ago
Shake shake shake your body, move on the floor like ten minutes ago
Winning in every place cuz your my lucky ace, dj turn off the bass
Winning in every place cuz your my lucky ace , everybody do it on the floor
I’m gonna do this step by step do it anyway got to feel your loving
I’m gonna break even the law of gravity to see you in the morning
Let me see your body move on the floor like ten minutes ago
Shake shake shake your body, move on the floor like ten minutes ago
Winning in every place cuz your my lucky ace, dj turn off the bass
Winning in every place cuz your my lucky ace , everybody do it on the floor
Rock your body , c’mon everybody Somebody stop me , when I dance I’m losing control
You see me yo , this is stereo
I wanna hear my song one time on the radio
I’m gonna do this step by step do it anyway got to feel your loving
I’m gonna break even the law of gravity to see you in the morning
Let me see your body move on the floor like ten minutes ago
Shake shake shake your body, move on the floor like ten minutes ago
Winning in every place cuz your my lucky ace, dj turn off the bass
Winning in every place cuz your my lucky ace , everybody do ït on the floor

sâmbătă, 27 martie 2010

Ai dat lovitura cu piesa "Hot", care a ajuns pe primul loc in Hot Dance Airplay Billboard. Care a fost primul lucru pe care l-ai facut cand ai aflat ?


A fost cel mai fericit moment al vietii mele. Initial nu mi-a venit sa cred, insa toate telefonanele de felicitare de dupa m-au facut sa realizez dimensiunea succesului. Piesa a fost, timp de doua saptamani, pe locul intai, deci cu atat mai mare a fost bucuria. A doua saptamana de numarul unu a dovedit ca acest loc intai nu este o intamplare, ci un succes muncit.

Interviu MyConfidential - Inna: „Sunt pregatita sa plec in America!"

La doar 23 de ani, micuta cantareata a reusit o performanta la care multi artisti romani doar viseaza. Insa Inna ramane modesta, isi recunoaste cu candoare defectele si nu vrea sa pozeze in ceva ce nu este. Secretoasa in privinta relatiei cu Lucian, impresarul ei, bruneta ne-a dezvaluit totusi ca are planuri mari si ca se gandeste serios la posibilitatea de a se muta in SUA.

Interviu MyCnfidential - Inna: „Sunt pregatita sa plec in America!"

La doar 23 de ani, micuta cantareata a reusit o performanta la care multi artisti romani doar viseaza. Insa Inna ramane modesta, isi recunoaste cu candoare defectele si nu vrea sa pozeze in ceva ce nu este. Secretoasa in privinta relatiei cu Lucian, impresarul ei, bruneta ne-a dezvaluit totusi ca are planuri mari si ca se gandeste serios la posibilitatea de a se muta in SUA.

Inna-10 minutes


Inna a scos un nou album care se numeste 10 minutes pote uni dintre voi ati auzit aceasta melodie. Mie mi se pare cea mai reusita melodie dintre toate dar si celelalte melodi ale ei sunt reusite dar asta nu am cuvinte cat de mult imi place .Daca nu ati ascultat-o inca va sugerez sa o ascultati pentru ca nu o sa fiti dezamagiti.Melodia se numeste Inna-10 minutes.Ascultati-o.Altceva nu am ce sa va spun.

Inna, pe locul I în cel mai apreciat top din lume

După ce a făcut furori în Europa cu piesa "HOT", INNA a cucerit şi ascultătorii radiourilor din Statele Unite ale Americii care au clasat-o pe Inna pe primul loc în topul Billboard, cel mai apreciat şi mai popular din lume.Aceasta este cea mai mare performanţă a vreunui artist român din toate timpurile.

INNA a intrat de mult timp în atenţia celor de la Billboard, iar înainte de Revelion "HOT" se afla pe poziţia a treia a clasamentului Hot Dance Airplay.

"Regina Spaniei are succes şi în Statele Unite ale Americii. După ce a cucerit topurile din Spania şi s-a clasat pe locuri fruntaşe în Belgia, Ungaria şi Olanda, artista de 22 de ani se bucură de performanţa de a fi numărul unu în America", se arată pe site-ul Billboard.

Artista din Constanţa a luat faţa cântăreţelor extravagante din Statele Unite care investesc milioane de euro în promovare, precum Lady Gaga, care se află pe locul al şaselea cu "Bad Romance" şi Britney Spears cu "3".

vineri, 26 martie 2010


De-a lungul timpului aici, pe Inna.ro, v-am tinut la curent cu ce se intampla in viata si cariera artistei voastra preferate.
Poti sa ne tii si tu la curent ! Spune-ne cum a intrat Inna in viata ta! Unde ai auzit piesele ei, la ce radio, tv sau pe ce website? Ti le-a recomandat cineva? Cine? Le-ai recomandat cuiva? I-au placut?

Ce trebuie sa facacopiii pentru a se simti confortabil din punct de vedere mintal


Sa se ajute reciproc atunci cand au unele greutati Sa respecte disciplina in colectivul in care traiesc; sa respecte regulile, chiar daca unele nu le sunt pe plac. Nu face fiecare ce vrea. Sa se poarta cuviincios, sa fie respectosi fata de colegi, frati, parinti, conform zicale: Ce tie nu nu-ti place, altuia nu face! Sa evite certurile, conflictele, sa nu se bata, sa nu se certe si sa nu uite: Violenta naste violenta! Sa nu fie egoisti. sa nu se creada "buricul pamantului" si sa nu creada ca lui i se cuvine totul. Sa-si faca prieteni, pe care sa-i ajute la nevoie sau de la care sa primeasca un sprijin cand este cazul. Sa fie amabili si politicosi; Sa nu caute sa iasa in evidenta prin manifestari urate (violenta, limbaj urat, minciuna, brutalitate, gesturi indecente, injuraturi) ci printr-un comportament agreabil si placut celor din jur.

joi, 25 martie 2010

Un mic dejun sanatos !


Dupa perioada de repaus din timpul noptii avem de nevoie de o masa cu alimente sanatoase care sa ne ofere energie. Micul-dejun este o sursa importanta de calorii, fibre si minerale. Cei care servesc in mod regulat micul-dejun au o tendinta mai redusa de a consuma alimente grase si bogate in calorii pe parcursul zilei. Aceasta si pentru ca micul-dejun reduce foamea de mai tarziu, astfel gustarile din timpul zilei se vor rari. Micul-dejun nu numai ca mareste puterea de munca si rezistenta necesara desfasurarii activitatilor pe parcursul zilei, dar are si un efect pozitiv asupra dispozitiei generale.

Violenta in scoli ... !


Violenta in scoli este un fenomen intalnit in scolile din Romania. Violenta verbala da nastere violentei fizice, motiv pentru care sistemul educational ar trebui sa intervina prin masuri de solutionare a conflictelor scolare, prin introducerea unor cursuri care sa ofere sprijin atat parintilor cat si elevilor-problema. Una dintre aceste solutii este prezenta unui psiholog care sa consilieze elevii si sa colaboreze cu cadrele didactice in vederea reducerii riscului de violenta.

Ceva UiMiToR ... !

Dragi cititori .... ! Stiu ca pana acum v-am obisnuit numai cu INNA ... dar eu fac parte si din Ludoteca Ursuletii Veseli ... si asa ca voi posta si despre multe intamplari de acolo , si ceva necesar noua si si despre vedeta mea preferata INNA ... ! Sper sa va placa noile mele postari ... !!!

Stiai ca Inna ... ??? ... WoW .. !


Englezii intreaba ... Inna raspunde " Cine sunt Cheeky Girls ? " => Desi s-a facut de ras prima oara cand a dat un interviu in limba engleza, Inna se lauda britanicilor ca le vorbeste bine limba, dar si ca stie spaniola si putina turca. Britanicii nu au ratat ocazia sa rada pe seama versurilor melodiei "Hot", despre care s-a spus ca a fost scrisa cu ajutorul programului Google translate. Dupa ce a ajuns pe locul 1 in Billboard Hot Dance Airplay, Inna a intrat definitiv sub pielea englezilor. Mai in gluma, in serios, acestia au descris-o ca fiind varianta est-europeana a mult mai celebrei Lady Gaga. Iata cele mai interesante declaratii ale Innei pentru www.rwdmag.com. Am auzit ca in Europa de Est esti mai tare ca Madonna si Lady Gaga la un loc... "In primul rand, sunt sigura ca nu sunt la fel de tare ca Madonna si Gaga, dar sunt constienta de succesul muzicii mele in lumea intreaga si ma simt cam ciudat sa fiu comparata cu aceste doua vedete, Madonna fiind o adevarata legenda!" In "Hot" canti "Fly like you do it, like you're high like you do it… like a woman " (Zboara ca si cum o faci, ca si cum esti high...ca si cum o faci...ca o femeie" )...Ce inseamna asta? "Stiu ca lumea glumeste ca cei care mi-au scris versurile au folosit Google translate, dar adevarul este ca aceasta este o metafora legata de actualul statut al femeilor in lume, si anume ca putem face orice ne trece prin minte! E diferit fata de acum 100 de ani, de exemplu!"

luni, 22 februarie 2010

O alta melodie

http://www.youtube.com/watch?v=1rh3_r0nbKs&feature=fvst

sâmbătă, 20 februarie 2010

Ascultati Inna cele mai frumoase melodii

Inna are melodii foarte frumoase si daca va place si voua puteti sa imi lasati un comentariu.Nu ezitati sa ascultati Inna cu cele mai frumoase melodii din Romania.Ascultati Inna si nu o sa fiti dezamagiti.

miercuri, 17 februarie 2010

Vreau sa infiintez fan club Inna

Toti iubitorii piesei amazing sa imi scrie mesaj.

Ascultati si voi AMAZING!


Astazi am ascultat la scoala piesa AMAZING - INNA. E super tare. http://www.trilulilu.ro/DjReaper/a783aa48bc771d